germinaţie latentă___________________________________despre muzică,tehnologie şi oameni.

        Preambul:

    Steve Reid este baterist de jazz, având colaborări notabile cu Miles Davis, Ornette Coleman sau James Brown. A strâns şi câteva premii de-a lungul carierei sale.

    Kieran Hebden este mai bine cunoscut sub pseudonimul de Four Tet. L-am catalogat drept unul dintre artiştii mei preferaţi de muzică electronică. Îmi menţin părerea.

     Albumele [The Exchange Sessions vol.1 şi vol. 2] se remarcă prin faptul că fiecare dintre cei doi artişi face ce ştie mai bine. Steve Reid se ocupă de percuţii [în cel mai clasic mod cu putinţă]. Şi face o treabă tare bună în sensul ăsta. Aduce un element groovy în muzică, aparent fără un efort deosebit. În colţul opus, Kieran Hebden nu se lasă mai prejos, făcând ce-i place lui mai mult: fucking shit up. Un sunet dens, complicat de infuzii sonice variate. Îmi place foarte mult faptul că procesează sălbatic sample-urile, fără a duce muzica la limita neascultabilului [cu toată satisfacţia geek ce vine odată cu muzica care este mai mult o provocare pentru creier decât o plăcere pentru urechi, e plăcut să ai o alternativă cu adevărat muzicală]. Aspectul ăsta se păstrează şi pe parcursul acestei colaborări, în care se pare că prinde bine o doză de percuţii ‘ca pe vremuri‘. Parcă îi uşurează munca lui Kieran faptul că are percuţiile asigurate. Se poate concentra în voie în a face melodia.

    O îmbinare muzicală foarte reuşită. Merită încercată.

    P.S.: Ceva mai recent [2007], cei doi au lansat un alt album împreună [Tongues] care, fie vorba între noi, nu m-a impresionat. Rănâne de reascultat.