Îmi simt capul mic şi îmbâcsit, ca pereţii unei biserici unde nu se roagă nimeni, dar, din nu-ştiu-ce motiv, cineva ţine lumânările mereu aprinse. Aceeaşi lipsă de echilibru şi forţă, mascată de întâmplări fericite care, la rândul lor, maschează o mare durere ce are să vină parcă [mereu e aşa] prea devreme.

 

__________________________________________________________________________________________________________

 

    Am ieşit la o bere cu bunul meu prieten ce are să plece marţi înspre Germania, unde are bursă Erasmus până la sfârşitul semestrului. 6 luni. După cum spunea vărul meu Andrei: 🙂 pentru el, dar totuşi 😦 pentru noi. Deci o medie de 😐 .

 

__________________________________________________________________________________________________________

 

     Au dat băieţii restanţa. Au luat toţi. Sunt fericit pentru ei. Sau poate e doar egoismul meu ce mă face să scap de nemulţumirea mea faţă de mine [pentru că nu i-am ajutat]. Ştiu sigur că mi-aş fii asumat o parte din nereuşita loc, transformând-o în eşecul meu. Duminică DE, da?

 

__________________________________________________________________________________________________________

 

     E războiul meu sfânt împotriva lumii. Necontenit. Adesea mai viu decât clipa dinainte.

 

    E război. Eu scuip sânge în timp ce voi cântaţi imnul şi înălţaţi steagul pe care îl salutaţi. Turmă. Scuip sânge, într-o baltă ce devine tot mai mare. O oglindă în care nu se reflectă nici cer, nici copaci, nici eu. Nimic.

 

__________________________________________________________________________________________________________

 

     A trecut de ceva timp vineri…

Anunțuri