Vechi şi noi la litera G:

 

 

 

        God is An Astronaut – 2 albume, 1 EP.

    Băieţii au ritm, chiar foarte mult ritm pentru o trupă cotată drept post-rock. Destul de orientaţi spre pop, au momentele lor bune şi chiar foarte bune. Mai un pian, mai o tobă.. Nu prea stau pe loc.

 

 

 

       

 

 

 

        Godspeed You! Black Emperor – 3 albume, 3 EP-uri.

    Am mai făcut referire la această formaţie atunci când am vorbit despre A Silver Mt. Zion. Poate am fost un pic nedrept cu ei la momentul respectiv. Când îi laşi să te prindă, până şi pasajele de non-muzică te prind şi te lasă în mijlocul unei stări de alienare atent studiată şi bine gradată. E o formaţie ce impune respect. O formaţie cu greutate în peisajul post-rock, venind dintr-o societate canadiană letargică, totuşi atât de ofertantă prin frustrarea manifestată de muzicienii din partea locului.

 

 

 

 

 

 

        Gogol Bordello – 2 albume.

    Party! Cuvânt omniprezent în versurile trupei. Muzică ce ar trebui să fie omniprezentă la petrecerile care se respectă. După cum zicea şi distinsul regizor, critic şi fin degustător de artă deNestor: „Gogol Bordello au tot ce îşi dorea Goran Bregovici să aibă, însă nu a descoperit niciodată cum”.

 

 

 

 

 

 

        Goo Goo Dolls – 8 albume.

    Îmi aduc aminte de clasa a 12-a spre noiembrie când ploua. Îmi aduc aminte de o ubicuă altă ea. Însă asta nu a putut să dea valoare întregii discografii. Primele 3 albume au trebuit să dispară definitiv, ultimele 3 să stea pe poziţii, iar cele 2 de la mijloc să fie curăţate de uscăciuni.

 

 

 

 

 

 

        Grinderman – 1 album.

    Aur din 2007. Minunea muzicală adusă sub luminile reflectoarelor de Nick Cave şi câţiva membri din eternii săi acompaniatori, The Bad Seeds. Stripped down music. Putere brută muzicală, un Nick Cave ca la prima tinereţe. Aceeaşi răutate, [auto]ironie şi forţă de a-şi livra versurile, într-un pachet de efect, fără prea multă procesare sau ţinută profesională. Sunetul rămâne adesea murdar, indicaţii de nivel repetiţie incluse în muzică fac albumul să sune ca un jam session. O minte frumoasă şi muzicieni împliniţi. Trageţi şi voi concluziile.

 

 

 

 

 

 

        Grizzly Bear – 1 album.

    Băieţii de la Warp Records au ceva de spus. Şi au un mod aparte de a o face. E foarte greu să scot nişte cuvinte coerente şi conforme cu oferta Grizzly Bear. Poate şi pentru că muzica lor este discretă, nu încearcă să se impună ascultătorului. Probabil că mulţi consideră apogeurile lor astâmpărate o dovadă de lipsă de forţă.

 

 

 

 

 

 

        Guano Apes – 2 albume.

    Probabil singurul merit al acestei formaţii este capacitatea de a acumula praf. De 4-5-6 ani nu am mai ascultat Guano Apes, lucru care mă face să cred că este printre cele mai vechi prezenţe din colecţia mea de muzică. Acum o lună un shuffle relaxat m-a făcut atent la [încă] existenţa acestora în playlist. Trebuiau să plece. Şi au plecat.

 

 

 

 

 

 

        Guns ‘N’ Roses – 5 albume, 1 EP.

    Cu siguranţă nu mă mai prind ca pe vremuri. Însă au piesele lor şi locul lor în muzică. Loc pe care nu au reuşit [nici pe departe] să şi-l câştige Velvet Revolver.

 

 

 

 

 

 

        Gyorgy Ligeti – 1 album.

    Apreciatul compozitor născut la Târnăveni [acum de cetăţenie austriacă] e o prezenţă muzicală interesantă. Un compozitor modern care a scris muzica pentru „Eyes Wide Shut”, spre exemplu. Not my thing, though.

 

 

___wrap up.

 

Anunțuri