A fost concertul Muse. Din capul locului, trebuie să precizez că a fost un concert bun [contrar celor care vor urma imediat].

 

    Pentru început, a fost aşteptarea. Concertul trebuia să înceapă la 7. La 6 trebuia să se facă intrarea pe stadion. La 5 şi jumătate eram aşezaţi într-o coadă ce s-a dovedit extrem de lungă. Asta mai târziu, fiindcă abia pe la 7 s- a des început intrarea. Frustrări, înghesuială, bancuri proaste ca să treacă timpul. Din nou aşteptare. Peste o oră şi ceva, începe apare pe scenă trupa din deschidere. Ştiam de câteva zile că va fi trupa vocalistului de la Suede. Aşteptările erau evident 0. Din ‘fericire’ nu ne-a s-au ridicat la ‘înălţimea’ [sau poate ‘adâncimea’] speranţelor noastre, iar faptul că printre versuri s-a rătăcit construcţia ‘plastic people’ nu a putut stârni decât rumoare în cadrul grupului cu care am fost la concert. Mai ales acum, când suntem cu toţii ‘în priză‘, aşteptând ziua de miercuri şi, evident, lansarea albumului Radiohead. Mai îngrijorător decât prestaţia sub-modestă a opening act-ului a fost calitatea sunetului, care, cel puţin pe primele două piese, aducea mai degrabă cu sonorizarea din ClubA. Faptul a fost remediat, spre uşurarea noastră.

 

    După ce ne-au părăsit sus-numiţii, pauză. Spre o oră până a începerea concertului propriu-zis. Deja ştiam că o să ne întoarcem pe jos până acasă.

 

    Despre concertul propriu-zis sunt bune şi rele de zis. Au cântat două set-uri, de lungimi inegale. Piese vechi şi puţine de pe ultimul album [din fericire, nu îmi place mai deloc ultimul material]. Au acoperit cam tot ce aveau mai bun în discografia lor, deci nimeni nu prea are de ce să se plângă că în ora şi patruzeci de minute în care au fost pe scenă nu şi-a auzit melodia favorită. Însă parcă nu a avut cine să se bucure de asta. Când au cântat ‘Supermassive Black Hole‘, care este un hit răsunător, lumea – într-adevăr – s-a manifestat cel mai intens. S-a trecut la o ţopăială generală. Pentru primele 10 secunde ale piesei. După care doar izolat s-a mai mişcat ceva. Mă aşteptam să se danseze, să se sară pe mai toate piesele [mai ales pe asta, fiind cel mai recent hit]. Însă am/au avut parte de cel mai anemic public văzut de mine la un concert cu trupă străină în România. Dacă eram la un meci de fotbal, aş fi zis că au fost numai ‘cetăţeni‘. Chiar dacă au fost statici, puteau să transmită un anumit vibe. Nu a fost cazul.

 

    Însă un concert ţine de muzica de pe scenă, nu de calitatea publicului. Băieţii şi-au făcut exemplar treaba. Nu au amuţit pe nimeni prin numere de virtuozitate sau improvizaţie spontană, însă au cântat ‘curat’ şi puternic piesele de pe albumele lor. Aş zice că sunt un pic nemulţumit de volumul la care a fost lăsată sonorizarea. E o problemă de gust, presupun, dar mă aşteptam să se audă mult mai tare, dar şi ceva puţin de tot mai clar. Nu mi se pare normal să te auzi fără probleme cu cei din jur, mai ales că nu am stat în spate.

 

    Muzica a fost acompaniată şi de un număr de ecrane video, prezentând imagini la fel de corny ca şi muzica ce se petrecea pe scenă. Farmec aparte. Totuşi, un prost gust vizual remarcabil. Asta nu avea cum să afecteze muzica, totuşi. Mă repet, a fost o prestaţie excelentă. Meritau mult mai mult din partea publicului. Poate data viitoare.

Anunțuri