Realizez că, după o zi care a trecut nu-ştiu-cum şi nu-ştiu-de-ce, am spus de prea multe ori „nu” azi.

De dimineaţă  ar fi aş fi putut să merg la Istorie să asist la un curs [cu Maria şi fratele meu – prima studentă în curs, al doilea aspirant la nivel a 12-a, primul semestru]. Abia plecam de la sală când a început respectivul curs. Deci nu.

Pe drum, mă conversez în legătură cu diseară. Era în plan să mergem pe Ghencea să îl aplaudăm pe Marius Lăcătuş la primul meci ca antrenor la Steaua. Nu îmi stă în obicei să merg pe stadion, însă ‘Lăcă’ a fost primul jucător care m-a învăţat că fotbalul e un sport frumos. Totuşi, de ieri aveam reticenţele mele în privinţa deplasării spre Ghencea. Azi am spus un „nu” categoric. Iarăşi nu.

Ajuns acasă, o propunere neaşteptată se iveşte. Bilete în plus la Deep Purple. Poate sunt apărat de scuza că nu-mi plac bătrânii muzicanţi. A treia oară nu.

Ceva mai târziu, aflu că se ţine un ‘happening‘ cu ocazia zilei unui coleg. Poate că era prea târziu sau poate că nu simţeam chemarea nopţii alcoolizate, deci am zis „nu”.

Poate că sunt justificate declinările. Totuşi, se poate spune că sunt inflexibil sau că din punct de vedere al programului zilei sau al activităţilor care nu mă caracterizează. Toate ca toate, dar fetiţa care l-a luat pe „nu” în braţe sunt eu.

Anunțuri