Aflu de pe net că Dave Gahan lansează un nou album. Cum se simţea nevoia de ceva material discografic nou de pe felia Depeche Mode, nu întârzii în a-l face să apară pe hard-ul meu [a se citi a-l fura, ca un pirat muzical ce – cu toată părerea de rău – sunt].

    După cum ziceau şi cei de la Pitchfork în review-ul lor, Dave face pe album exact ce te-ai aştepta de la vocalistul celei mai de succes trupe de dark pop sau cum or mai fi categorisiţi în ziua de azi Depeche Mode. Şi asta nu ar trebui să supere pe nimeni.

    Totul are însă un cost. În timp ce personajul muzical Dave Gahan se simte perfect într-un context gen muzical definit şi împământenit ca drept Depeche Mode, când e singur pare uneori să nu mai aibă spate. Sigur, lirica cu trimitere la divinitate şi îndoielile personale ale personajului au făcut şi vor face în continuare furori. Nu pare să pălească interesul nici pe acest album. Însă când vine vorba de alter ego-ul lasciv şi sexual al lui Dave, începem să avem o problemă. Dacă pe prima piesă, ‘Saw Something‘ [care este absolut genială – merită să ţii albumul doar pentru că are în compoziţie această piesă] Gahan face ce ştie să facă şi ne place atât de mult, pe ‘Deeper and Deeper‘ sau ‘Use You‘ reuşeşte să îşi ofere o imagine caricaturală, exagerată. Cade [să fim sinceri] în penibil.

    Un album ce este descendentul de drept al muzicii Depeche Mode, un album realizat cu foarte mult profesionism şi cu un sound impecabil, uneori spre excepţional. Un album care îşi permite mai multe piese ratate decât un album Depeche, însă cu bijuterii ca ‘Saw Something‘, ‘A Little Lie‘, ‘Down‘ sau ‘Endless‘. Nu va schimba religia [sic!] nimănui, însă poate oferi ore plăcute de ascultare.

Anunțuri