Băieţii răi ai muzicii româneşti se întorc. După 6 ani şi o casă de discuri mai târziu, apar cu Monolith, album aşteptat şi promis drept cel mai bun album al trupei.

     Îmi vine greu să spun că este cel mai bun album IPR. Nu pot, totuşi, să constat că – parcă – au crescut [un pic, măcar] peste nivelul versurilor penibile de altă dată [vezi piesa Culori].

     Schimbare a stilului? În nici un caz. Aproape încăpăţânare în a continua în aceeaşi direcţie. Lăudabil sau de contestat, fiecare să zică ce vrea.

    Iese în evidenţă? Faptul că pe primele piese se găseşte câte un outro de atmosferă, cu pretenţii conceptuale. Moment lent în care se lasă să iasă cuvinte ce se vor a fi grele, şocante, puternice, cum ar fi ‘otravă‘, ‘crucificat‘. Toate se leagă spre sfârşitul albumului, pe piesa ‘În soare deschis‘. Cu un refren dur, plin de ură: „Vreau să guşti din otravă/ Vreau să mori înecat cu un vis„.  Sună destul de KoЯn piesa. Nu e rău, însă părea să promită mai mult de atât. Construieşte o speranţă că o să vină ceva mai mult, însă un fade-out te duce către un alt outro. Cu siguranţă cea mai complicată piesă IPR.

    Piesă de referinţă? ‘Sidef (Dedicat)‘ lansată ca single doar pe Internet. Primul clip de pe album, cu ceva vechime. Poate cea mai catchy piesă Implant. O favorită de concert.

    Sunet? Sărac ca orice produs muzical românesc. Nu are atac, bass, acute. Unde în concert îţi dărâmă stomacul, pe disc îţi aminteşte că acolo venea un pasaj supărat.

    Rapperi? Da. Chiar dacă Ochelari e un membru întreg al trupei, pe piesa ‘3.80‘, vocalul de la CTC ne aminteşte că trăim ne aflăm într-o „ţară de 3 lei 80” unde „trăim la umbra frigiderului„. Totuşi, Ochelari scapă cuvinte grele, anunţându-ne că ‘Rezistenţa continuă‘.

    Politic? Desigur. Se înjură în continuare clasa politică. Sau, mai bine zis, „securişti împuţiţi„.

    Blazzaj? Din fericire da. Pe piesa ‘Apus‘ [o baladă!!], flautista trupei Blazzaj [care mai urcă la microfon şi pe piese ca ‘Urma‘ sau ‘Faptele‘ – două mari reuşite] cântă la voce, acompaniată de trompetistul de la Blazzaj. Posibil cea mai bună  piesă de pe album.

    Sfârşit? După piesa ‘Tribut‘ şi încă un minut de zgomot, un cor de copii cântă ‘Sidef (Dedicat)‘. Cea mai mare surpriză de pe album. Ceva deosebit şi, în acelaşi timp, singurul motiv pentru care ar trebui să înclin pălăria în faţa albumului.

 

    Acestea fiind zise, am un mare tremur  în mâini gândindu-mă că a venit momentul să îmi fac curaj să ascult albumul Firma. Am tot albumul Exit acum. Dacă voi fi dezamăgit? Aleg să mai scriu un review până atunci.

Anunțuri