Dorm mult şi asta nu e neapărat bine.

    Mă trezesc şi am mereu ceva de făcut. Asta e foarte bine. Am suficiente de făcut încât să am ce lăsa şi pe mâine. Fără a rămâne fără ocupaţie azi. Sentiment plăcut de utilitate. Ce aduce, inevitabil, nevrozele trecătoare ale nereuşitei. Însă te ţine mereu conectat la realitatea de a nu alege calea uşoară. Evident, există un vers în vasta carieră a mult-iubitei Ani care să port deseneze această reuşită stare:

the path of least resistance is what makes the river crooked
makes it serpentine

                        [Serpentine]

 

    Stare împăcată de iarnă. Şi dacă mă gândesc că evenimentul zilei este că mă întâlnesc cu bunul meu prieten şi coleg de copilărie întârziată, proaspăt întors din Germania, lucrurile chiar cred că nu puteau fi mai bune. E o lume întreagă acolo. Şi merită văzută cu ochii tăi.

Anunțuri