După o vreme în care am auzit că se va recăsători în curând Sarkozy [actualul preşedinte al Franţei], astăzi aflu şi cu cine [era în titlul unei ştiri de pe Hotnews via RSS].

    Nu că e vreo noutate [pentru altcineva decât eu şi încă câţiva care nu sunt interesaţi de vieţile particulare ale politicienilor], dar sus-numita viitoare soţie a lui Sarkozy este Carla Bruni.

    De ce m-ar interesa pe mine asta? Nu pentru că a fost un top-model de mare succes sau că şi-a ‘acontat‘ mai mulţi bărbaţi celebri-influenţi [asta ştiu de pe Wikipedia de mai vreun an] sau că nu-şti-câte-diamante are inelul de pe logodnă [asta parcă scria pe Hotnews], ci pentru că îi apreciez [Carlei, nu lui Sarkozy] foarte mult activitatea de cantautoare [singer-songwriter, serios]. Îmi place foarte mult vocea ei şi în egală măsură muzica pe care o face [în mare, chitara ei o acompaniază mai mereu]. Muzică de ascultat în faţa şemineului. Cui are timp să asculte îi recomand cu căldură albumul Quelqu’un m’a dit, albumul ei de debut. Cui îi place, poate să încerce şi No Promises, chiar dacă nu mi se pare atât de potrivită alegerea limbii engleze [şi cu atât mai mult faptul că versurile nu sunt ale ei, ci ale câtorva mari poeţi britanici]. Citind review-ul, observ că sunt oameni mult mai critici asupra tentativei.

    Acestea fiind zise, mă găsesc într-o situaţie nouă pentru mine. Credeam că amestec muzica şi politica doar când ascult Rage Against The Machine. Hehe.

Anunțuri