În sfârşit.

    Chiar dacă nici acum nu am foarte multe de spus.

    Nu intenţionez să cad în clişee precum ‘muzica e făcută să fie ascultată, nu discutată‘, însă nu o să bat foarte departe de asta. Din capul locului, un album foarte reuşit. Fără discuţie.

    Chiar dacă piesa-titlu [care este şi primul single de pe acest album] nu îi ‘face dreptate‘ pe de-a-ntregul, încă de când am auzit Dig, Lazarus, Dig!! am ştiut că mă va aştepta ceva bun. Până la urmă, omul e o industrie. Albume cu The Bad Seeds, singur şi/sau cu Grinderman [adică tot o parte din The Bad Seeds], score-uri de film [cel mai recent şi de succes fiind The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford – acum îmi dau seama că doar titlul e mai lung decât filmul în sine], scenarii.. şi asta de peste 20 de ani încoace – aproape anual ceva nou.

    Cu siguraţă, stilul s-a schimbat mult. De la răutatea de pe Henry’s Dream până la melodicitatea şi inimozitatea de pe No More Shall We Part, cu tot cu escapada energică Grinderman sau ambiţiosul [şi reuşitul] Abattoir Blues/The Lyre of Orpheus, Nick Cave le-a văzut pe toate. Cred că pot să afirm cu mâna pe inimă că este un artist care nu mai are nimic de afirmat demonstrat. Că de afirmat încă are multe.

    Pe Dig, Lazarus, Dig!! aduce în prezent povestea înviatului Lazăr [pe care, în cu răutatea caracteristică, îl invită să se dezgroape singur îngroape la loc în groapa din care a ieşit – căci zice „Laz’rus dig yourself back into that hole„, o scăpare datorată lipsei unei verificări prealabile a versurilor], într-un peisaj citadin decrepit, numai potrivit pentru a fi critica şi ironizat. Versurile ating o nouă vârstă a maturităţii, ceea ce face foarte plăcută curgerea albumului. Isteţe, ascuţite cuţite aţintite către lume. Însă asta nu închide uşa pieselor de inimă care, chiar dacă nu se găsesc din abundenţă, sunt suficiente să închege un album deosebit de omogen. O producţie foarte profesionist realizată.

    Ştiu că am spus puţine despre album, însă uneori îmi vine greu să scriu despre lucrurile care mă impresionează. Parcă e multă presiune pe umerii mei. Aşa că mă voi întoarce la ce am spus la început şi am să vă îndemn călduros să ascultaţi albumul. La mine a avut un efect imediat. Garantat.

    ‘I feel like a vacuum cleaner – a complete sucker‘ să rămână mostra de geniu de pe acest album. La cât mai multe.

Anunțuri