Da, m-am întors.

    După o lună de lifelessness şi leneveală, era cazul să îmi revin. A fost suficient.

    Primul lucru pe care trebuia să îl resuscitez a fost blogul [pe care sper că am început să îl trezesc la viaţă]. Nu îmi place defel să neglijez lucrurile care îmi fac plăcere cu adevărat. Gata. Nu mai. E momentul pentru isteria de primăvară, e vremea tâmpeniilor spuse cu voce tare. E timpul comportamentelor frenetice.

    E [curios sau nu] greu să te rupi din pasele astea gri, în care nici să ieşi din casă nu ai chef, darămite să te trezeşti înainte de ora 2. Să te simţi mereu ca atunci când ai urechile înfundate şi auzi abia amintiri ale sunetelor născute parcă nicicând [oare mai ţii minte?]. Când sunetele alea sunt de fapt părţi din viaţa ta [sau ce a mai rămas din ea], e chiar păcat să le risipeşti sau să te faci că nu le auzi.

    Gata. Am zis.

 

    Mâine vă voi povesti ce zi de mare meserie am avut azi. Senzaţional de incredibil.

Anunțuri