Îmi pot doar imagina cum îl privesc oamenii pe cel ce aşteaptă. Mai ales când este evident că nu aşteptăm aşteaptă nimic.

Îmi pot doar imagina cum mă privesc toţi cei ce trec pe lângă mine. Stau pe un calorifer rece, tuşesc amar şi privesc în gol. Nu ascund în nici un fel faptul că nu aştept ceva anume.  Nu mă prefac că aş aştepta pe cineva, uitându-mă interesat la ceas sau ‘scanând‘ căile de acces ce duc în holul în care mă aflu.

Dacă e să accept faptul că, totuşi, aştept ceva, atunt atunci acel ceva este timpu. Şi nu e vorba de timpul să fac ceva. E vorba de timpul să treacă. Să se scurgă.

Cardinalitate aparte are timpul. Putere aparte. Faptul că ieri mi-am păstrat 15 minute de timp în plus pentru mine m-au adus aici [more on that later]. Asta, împreună cu o clipă [din nou, timp] de neatenţie. 15 minute + o clipă m-au costat 14 ore din viaţă. Poate nu am dreptul să îmi păstrez 15 minute [plus o clipă] pentru mine. Poate într-o Românie a ambiţiilor mărunte şi meschine sunt prea neînsemna [şi eu, şi minutele mele] pentru a avea vreo importanţă o alegere de moment. În care eu cred. Dar poate [doar poate] nu simt nici o motivaţie, aflându-mă într-o ţară în genunchi, să funcţionez după regulile care-i ghidează pe toţi acei oameni de pe stradă [şi ei, tot în genunchi] să ţină capul plecat. [promit că ating şi ideea asta; acum mă axez pe problema timpului].

Aşa că nu o să ţin capul plecat în faţa celor care au impresia că îmi pot spune că trebuie să plătesc cu timp nevoia mea de timp. Timp pentru timp. Voi sta cu mândrie în faţa celor care îmi d îşi permit să dea sentinţe ce privesc timpul meu. Al meu. Voi plăti cu cât este nevoie. Mă voi asigura că nu cer compasiune. Măcar de m-aş simţi cu ceva inferior celui care dă sentinţa. Dimpotrivă. Dar timpul e al meu.

***    Le urez tuturor celor care s-au amuzat [vă ştiţi voi, scumpilor] de vocea mea mică, prinsă de gâfâitul alergatului pe scări, încercând să îşi apere dreptul la timp să îşi pună privirea în pământ şi să realizeze că nu sunt liberi. Că au conspirat la satisfacerea mândriei mărunte, la oferirea sentimentului de putere unei persoane care le poate face acelaşi lucru şi lor data viitoare.

Oare nu o să ne săturăm vreodată să înghiţim?

[explicaţiile vin în postul următor]

Anunțuri