Ieri am încercat să ajungem la petrecerea/evenimentul ce trebuia să aibe loc între 20:30 și 00:30 la Biblioteca Națională a Danemarcei (clădire numită „Diamantul – datorită formei de trunchi de piramidă pus în cap – Negru – că e negru”).

Problema a fost că noi am ajuns la 21:30, când, datorită supraaglomerării, ușile erau închise. Aiurea, am zis noi. Prin pereții de sticlă ai clădirii am văzut că în sala mare/atrium era tare frumoasă treaba. La parter bar și o grămadă de oameni stând și bând, aproximativ la două etaje mai sus, pe o pasarelă transparentă care traversa imensitatea spațiului din bibliotecă cânta o formație, lumini… treabă. Ne-am ofticat rău amândoi, am zis că trebuie să luăm măsuri.

Am luat bere și am cutreierat centrul.

[edit: acum toate pozele se găsesc aici]

Nu mai țin minte dacă am zis-o până acum, dar e greu de explicat cât de vikingi sunt danezii. E haos pe străzi la sfârșit de săptămână. Se bea alcool peste tot, oameni sunt în mare parte rangă, se cântă, se râde, se dansează. Orașul pur și simplu ia foc.

După ce am trăit turistic momentul, am trecut și prin Tivoli, numai bine să prindem sfârșitul unui concert (surprinzător de metal pentru un parc de fițe). Am deschis berile și am luat-o la pas.

(probabil fericit că deschisesem berea)

După ce începuse să cam bată vântul prin parc, am ieșit, am aruncat un ochi în jur…

Evident, la 1 și jumătate-2, tot mare gălăgie era pe străzi. Foarte viu. Numai eu simțeam că se scurge viața din mine după 18 ore și ceva de când mă trezisem…

Apoi am realizat că ne-am parcat bicicletele sub un semn…

…care zicea că parcarea bicicletelor este interzisă.

Ne-am zis că nu am făcut rău nimănui, iar după fața turtită de somn a Mihaelei am înțeles că e cazul să o luăm spre casă.

Evident că nu aveam decât o idee vagă legată de drumul pe care îl aveam de făcut, deci a durat ceva mai mult să facem întoarcerile la stânga suplimentare cerute de lipsa noastră de orientare în spațiu (de unde și cei 57 de kilometri în Copenhaga).

Anunțuri