Anume am mers cu bicicleta pe ninsoare.

Drumul dus a fost mai enervant, un soi de lapoviță viscolită, adică schije de gheață și șiroaie de apă pe față. Enervant și lipsit de satisfacție. Lent și dureros pentru ochi.

Drumul întors însă, ehehei! Ninsoare adevărată, mult mai puțin vânt, un strat de jumătate de centimetru de zăpadă pe jos, numai bine. Feerie.

Unul din punctele de pe drumul spre facultate care îmi place foarte mult, mai ales când e întuneric, este un pod peste o autostradă (cea mai serioasă autostradă din drum, cu patru benzi pe sens). Și îmi place foarte mult pentru că e într-un contrast puternic cu cerul întunecat, datorită felinarelor sănătoase de pe marginea sus-menționatei autostrăzi. Acum, că și ningea (și lumina se reflecta înapoi pe autostradă și datorită fulgilor din aer – chiar a nins sănătos în seara asta), autostrada se limita la un spațiu tunel arhitectural izolat, separat de împrejurimi (printre care mă număram și eu). Arăta ca un acvariu luminat gălbui într-o cameră cu luminile stinse. Din păcate, nu am avut camera la mine, așa că ioc poze (ikke billede, cum zice danezul).

Dar presupun că o să mai tot fie seri și nopți din astea…

A, și porțiunea de drum aproape de cămin, pe bicicletă – la vale cu Depeche Mode în căști – ninsoare deasă în jur – neprețuit.

Anunțuri