Încerc să fac o mică pauză din treabă și să țin lumea la curent cu ultimile întâmplări.

Evident, în sesiune fiind, am mâinile pline de proiecte și examene. Și jonglez eu așa, relaxat. Serios. Nu am mai fost așa relaxat de mult. Am o treabă, o fac. Realizez că fac mai multă treabă decât ar trebui, pentru că nu mă pot baza pe nimeni.

Când am ajuns aici, eram încântat de ideea de proiecte în grup. Acum, realizez că fac treaba de 1000 de ori mai bine singur. Oamenii nu știu să se coordoneze, lucrează aiurea sau nu au timp când am eu timp… varză. Deci fac eu grosul muncii, bine….

Culmea a fost atinsă, culmea, de un coleg român care mi-a dat cea mai colosală țeapă posibilă. Insistă să ne vedem sâmbătă dimineața la 9(!!!!!!) la facultate. Disperat să lucreze omul. Nu zic, dacă e să facem treabă să știm că am terminat cu o chestie n-ar fi rău. Așa că mă trezesc eu cătinel la 7(SÂMBĂTĂ!!), dau fuga la facultate. Colegul, După ce am mai ars-o aiurea acasă o oră pentru că m-a anunțat în ultima clipă că întârzie (moment în care trebuia deja să îl anunț să se distreze singur la facultate), ajung pe la 10 în campus. Colegul, ia-l de unde nu-i. Îl sun. Ocupat. Stau vreo juma de oră, plec. Colegul: 1) nu îți cere scuze că nu m-a anunțat din timp că întârzie, 2) îmi zice la fel de casual că ajunge pe la 11(2 ore după ora inițială) 3) îmi zice că de ce nu l-am sunat(!) 4) îmi zice să vin înapoi (toate punctele astea se întâmplau pe la 12, 5 ore după ce m-am trezit, când reajunsesem acasă). Penibil. Lipsă totală de respect.

Așa că lecția de viață nr. 5436: oricât de patriot aș fi, nu mai lucrez cu români, decât dacă îi știu bine. Să fie asta o superstiție,  nu știu. Ziceți-i cum vreți.

Și, colac peste pupăză, în afară de lipsa totală de respect pe care mi-a arătat-o, nici nu a reușit să implementeze aplicația (o aplicație distribuită, care trebuia să o rulăm pe un cluster/grid de calculatoare în facultate). El intitulându-se marele pasionat al aplicațiilor distribuite. Mda.. a, și mai culmea e că te poți conecta de la distanță la calculatoarele alea, fie prin SSH, fie prin un remote client gen ThinLinc. Într-o oră de lucrat remote am făcut tot ce era de făcut pe cluster (e și greu cu tutoriale în față) + colectat rezultate.

Deci: puteam din confortul propriului scaun de acasă să fac implementarea în mai putin timp decât am pierdut sâmbătă (!) dimineața (!!) aiurea pe drum din cauza lui.

Și culmea culmilor este că tot el are senzația că a făcut marea muncă, pentru că i s-a umflat ego-ul de programator că a făcut amărâta de aplicație pe care să o rulăm pe cluster. Și nici măcar n-a făcut-o, ci doar a portat-o (am uitat să vă zic că suferă a programator).

Daa.. deci aici mă opresc cu logoreea. Voi reveni cu conectatul remote la cluster (!!) atunci când o să scriu și a doua parte a seriei despre infrastructură.

A, și v-am zis că m-am mutat cu totul pe Chrome?

Anunțuri