Cam astea ar fi cele două direcții principale în care se împart gândurile mele.

Libertate pentru că în sfârșit o să am timp să mă ocup și de ale mele, și de ale următorului examen nu doar în seara de după un alt examen (cum a fost în ultimele trei zile). Cea mai intensă perioadă de ceva vreme încoace. Chiar dacă, în final, s-a demonstrat că examenele astea nu au fost mai nimic în plus fața unei banale prezentări. Iar interesul lor e mai mult în ceea ce privește noțiunile fundamentale pe care le-ai folosit; sau, mai bine zis, pe verificarea faptului că ai înțeles cu adevărat conceptele alea fundamentale.

Să curgă râuri de somn!

Anunțuri