Aproape la mijlocul alfabetului la litera L:

Lali Puna: 2 piese.

O formație slăbuță, dar care – cel puțin prin piese Together in Electric Dreams a reușit, cel puțin din punctul meu de vedere, să atingă un vârf al muzicii.

Larry Jon Wilson: 1 album.

Un frate îndepărtat de-ai lui Johnny Cash, cu siguranță. Sună foarte bine și sigur pe sine pe albumul de debut.

Led Zeppelin: 9 albume + 1 concert.

Simt că mai mult rău fac încercând să zic ceva de o trupă legendară. Așa că zic doar ‘Does anybody remember laughter?’ de pe Stairway to Heaven, varianta Song Remains the Same.

Leila: 3 albume.

Nu e Mira Calix, în nici un caz, dar are un loc al ei.

Leyland Kirby: 1 album.

Sadly, the Future Is No Longer What It Was nu e cel mai convențional album din istorie. Și mie mi-e greu să mă decid dacă este deosebit sau mizerabil.

Lhasa: 3 albume.

O voce extraordinară, puternică, individualizată. Din păcate, acum puțin peste un an a părăsit lumea asta, după o luptă imposibil de câștigat cu cancerul. Am aflat asta relativ recent, într-un schimb de idei și de muzici cu bunul meu prieten Mircea. A fost una dintre cele mai triste revelații muzicale ale momentului. El a pomenit de ea, folosind Fish on Land, piesă de pe ultimul ei album, drept exemplu pentru ce voce impresionantă poate avea. Ce am aflat eu imediat după (încercând să aflu dacă mai există vreun material nou în plan)  este că piesa aceea era un exemplu pentru ce voce impresionantă putea avea. Trebuie neapărat încercată muzica ei.

Liars: 1 album.

Din multele lor albume, am rămas cu Drum’s Not Dead, album concept de prin 2006, recomandat de asemenea de Mircea. Ca și celelalte album Liars, este haotic, însă nu atât de dezlegat/dezlânat precum celelalte. Merită încercat.

Lightning Dust: 2 albume.

O trupă liniștită, cu o vocalistă căreia – dacă va avea curajul să îți lărgească paleta muzicală, să riște – îi prevestesc un viitor cu multe albume pe care să le țin aproape.

Liu Fang: 1 album.

Mândria Partidului Comunist Chinez în materie de muzică tradițională chineză și, drept urmare, printre cele mai cunoscute cântărețe de pipa (un soi de lăută orientală). Albumul The Sound of Silk, din 2006, este un album cu multe colaborări, dintre care, pentru mine ca fan al muzicii africane, ies în evidență două piese cu Ballaké Sissoko, un virtuos al kora. Din păcate, albumele ei (cu toată producția lor făcută în Franța) se găsesc greu (pe căi legale), așa că sunt limitat la albumul ăsta, pe moment.

Lobi Traoré: 1 album.

Vorbind de muzică africană, niște blues din Mali. Numai bun.

Lokai: 1 album.

Un grup de experimentaliști, ce oferă o muzică foarte îngrijit stratificată. Față de mare parte din genul ăsta de muzică, care sunt în general electronica (și se bazează pe loop-uri și beat-uri artificiale), Lokai folosesc aproape exclusiv sunete naturale, produse de instrumente sau obiecte de tot soiul. Chiar îmi pare rău că nu am mai ascultat de multă vreme albumul ăsta.

Loscil: 2 albume.

Că veni vorba de electronica, nu are rost să explic cum sună o formație al cărei al doilea album are pe copertă o poză făcută prin geamul încărcat de stropi de ploaie al unei mașini, nu?

Leonard Bernstein, New York Philharmonic: 1 concert.

Anume Simfonia a 3a a lui Ludwig van Beethoven. Din nou, nu mă arunc la comentarii. Spun doar „mulțumesc” că există așa ceva și, bineînțeles, mulțumesc stimabilului domn care mi-a scos în cale discul.

Luigi Archetti & Bo Wiget: 2 albume.

Cele două părți ale Low Tide Digitals, muzică electronică repetitvă și apăsătoare. Merge de-un shuffle.

Luna Amară: 3 albume.

Ehehei, câte zeci de concerte să fi văzut în liceu? Altă formație care a pălit încet-încet, dar rămân acolo sus.

Lykke Li: 1 album.

Un album de pop finuț cu o vocalistă care îmi aduce aminte de Emiliana Torrini.

Lynyrd Skynyrd: 4 piese.

Câteva hit-uri de talie mondială pentru zilele când mi se face dor de Vamă…

Anunțuri