Și uite așa începem seria cursurilor de pe semestrul al doilea.

Ăsta e un curs care se anunță ca fiind dezamăgitor, din cauza așteptărilor gonflate pe care le aveam.

Cursul nu are nimic rău în sine. Un alt prof italian, simpatic și el, dar parcă un pic cam prea lipsit de încredere, materie care e chiar conformă cu titlul cursului… ar trebui să fie OK, nu?

Problema mea e că o bună bucată din partea de teorie a cursului se învârte în jurul modelării formale (matematice) a sistemelor distribuite (ceea ce nu e folosit mai de nimeni în lumea reală), iar profesorul are un reflex format de a supraexplica până și cele mai simple concepte (din asta eu înțeleg că nu are încredere în sine). Nu zic, dacă nu ai suficiente cunoștințe anterioare, e perfect. Chiar poți să înveți. Dar mie (fără nici un fel de aroganță) mi se pare că (cel puțin pe moment) e vorba de niște concepte simple foc. Până la urmă, toată modelarea asta se rezumă la niște operatori matematici mai mult sau mai puțin din categoria operațiilor cu matrici, ceea ce nu e chiar analiză diferențială…

În rest, laboratoare în Java și, mai încolo, discuții despre niște aspecte mai avansate ale sistemelor distribuite. meh.

Anunțuri