O literă plină de substanță.

Nels Cline and Gregg Bendian – 1 album.

Reimaginarea albumului Intertellar Space al lui John Coltrane este o provocare de care se achită onorabil. Însă întotdeauna originalul va avea mai mult suflet.

 

Nest – 1 album.

Muzică ambientală glacială. De atmosferă, cum ar veni vorba.

 

Nick Cave (+ The Bad Seeds, Warren Ellis sau Grinderman) – 16 albume, 2 concerte, 5 soundtrack-uri, 1 compilație.

Uau. E prima dată când le număr. După cum ziceam mai demult, omul ăsta minunat e o industrie. Și nu pare să se oprească. Ar fi și păcat. Am ajuns la concluzia că dacă se face că e o miercuri oarecare și auzi o voce profundă cântând despre dragoste, divinitate sau natura umană (sau toate la un loc), e foarte posibil să fie de pe un nou album Nick Cave. Dacă nu îl prind în concert în timpul vieții mele, nu o să mi-o iert.

 

Nick Drake – 3 albume.

Un cantautor care a prins sfârșitul anilor ’60 și începutul celor ’70 scriind și înregistrând muzică. Însă viața (și mintea lui șubredă) nu l-au ținut printre noi dincolo de astea 3 albume. Un muzician cu o sensibilitate aparte, însă un om ciudat dincolo de limitele obișnuitului.

 

Nigel Kennedy – 7 albume.

O prezență exotică a muzicii clasice, însă un violonist desăvârșit. Trebuie să îl prind într-un concert cât de curând.

 

Nina Nastasia – 1 album.

Altă prezență ciudățică în colecție, însă mai multe nu se prea pot spune.

 

Nine Inch Nails – 7 albume + o grămadă de B-side-uri.

Una din marile formații din sfera muzicii rock. Din păcate, au cam tras pe linie moartă (sau cel puțin așa zice meseriașul șef al trupei – Trent Reznor). Aș zice că frumusețea formației ăsteia e că nu a fost niciodată metal în adevăratul sens al cuvântului. Implantul puternic de muzică electronică (realizată la nivel de mare artă, aș zice), a dus formația de la industrial la… ambiental (pe Ghosts). Nu multe formații se pot lăuda că au acoperit o plajă atât de largă de muzică. Și nici How To Destroy Angels, formația pe care Trent a pornit-o alături de (pe atunci) noua sa soție (după pensionarea NIN-ului) nu sună deloc rău.

 

Nirvana – 1 concert unplugged + o mână de piese.

De formație nu cred că are rost să informez pe cineva cu ce se mănâncă. Însă pentru cei care mă știu și știu cât mișto am putut face la viața mea (de la un punct încolo) de ei, explicația faptului că mai sunt în posesia unei părți a materialului lor discografic este următoarea: 1. unplugged-ul lor îmi este printre cele mai dragi dintre toate care au fost (nu e nici pe departe precum cel al Alice in Chains, dar este bun) 2. îmi aduce aminte de anii liceului, când experimentam viața cu altfel de interes.

 

Nite Jewel – 2 albume.

Pop minimalist.

 

Niyaz – 2 albume.

Membrii trupei, strânși din tot Orientul Apropiat, au reușit să facă o trupă destul de pop, care cântă în special muzică de prin zona Iranului (sau, cum le place lor să zică, a Persiei). Am fost foarte mulțumit de descoperirea mea, până când a ajuns la Mircea unul din albume. Nu zic că m-a întors, însă ma făcut conștient de faptul că  trupa asta nu debordează de ambiție și de curaj de a încerca și altceva. Cam canoniști.

 

Norah Jones – 5 albume.

Mai are rost să spun cuiva că sunt a sucker for voci feminine?

 

Nudge – 1 album.

O altă formație de muzică experimentalo-electronică. Eu zic că sunt foarte buni, dar totul e discutabil, nu?

Anunțuri