O colecție de muzici restrânsă, dar bogată la litera O.

Oasis – 8 albume + o puzderie de piese de ici-colo adunate.

O formație de calibru, pe care mai toată lumea o știe. Nu cred că au fost vreodată cea mai mare trupă din lume, cum credeau ei, dar au fost mari. Fost, pentru că s-au despărțit iarna trecută. O concluzie logică la relația tulburată dintre cei doi frați Gallagher, anume liderii trupei. După despărțire, membrii Oasis (minus Noel) s-au regrupat sub numele de Beady Eye, care au scos și un album, despre care i-am zis vărului meu Ștefan următoarele, într-un mod brutal și partizan: „Mie mi se pare destul de… Oasis, la începuturi. Însă asta e și cea mai mare problemă a lui. Or fi The Roller și Bring the Light mișto (și cred că Liam se bucură ca un copil că a scăpat de frac-su – și deci de prezența inteligentă din formație – și acum poate să cânte ce îi place, adică rock and roll pur), dar asta îmi place mie la Radiohead: au trecut de momentul (și vârsta) Everyone Can Play Guitar, au trecut de Karma Police și au mers mereu mai departe. La dracu, chiar și Beatles care au făcut rock and roll-ul super iubit au trecut de la I Saw Her Standing There la chestii mai complexe și deștepte. Oasis nu prea. Aș zice că Don’t Believe the Truth e singura încercare mai serioasă de a cânta altceva (bine, și Masterplan are piese care să iasă din nota Oasis „clasic”). Însă cu Liam nu poți să progresezi prea mult. Chiar dacă I’m Outta Time e genială, și cam cea mai bună de pe Dig Out Your Soul, Liam nu are prea multe în cap. E un soi de McCartney al trupei, care i-a limitat ideile mai psihedelice ale lui Lennon. Și cel mai rău mă enervează că e atât de bulangiu Liam că îl vorbește de rău pe frati-su prin presă (vezi http://thequietus.com/articles/05763-beady-eye-liam-gallagher-interview)

Oceansize – 3 albume.

O formație de alternativ chiar interesantă.

Ola Podrida – 2 albume.

Ciudăței cu accente de folk/chill.

Ólafur Arnalds – 2 albume.

Câți islandezi să ai în colecție? Serios acum, sunt vizibil mai multe formații/artiști islandezi decât români. Nenea ăsta e un compozitor contemporan care nu se leagă de minimaliștii lui contemporani 🙂 Deci e chiar OK, însă nu cutremurător.

Ólöf Arnalds – 2 albume.

Ce? Încă unul? No serio? Deci mai folk nordico-insular nu se poate. Ar trebui să o întreb pe vecina islandeză dacă se poate. Eu nu cred.

Omul cu șobolani – 5 albume.

O plăcere vinovată, să zicem. Ehehei, vremurile din liceu. Ce am mai tocit mp3-urile astea băiet fiind… O trupă care pentru mine este absolut de legendă (și care duce scorul islandezi-români la 2-1 pentru litera O).

On!Air!Library! – 1 album.

O altă formație bună de alternativ. E chiar mare păcat că nu au scos decât un album.

Anunțuri